null blog

J.D. Salinger, author of one of my favourite novels, has passed away a week ago at 91 years of age, at his home in New Hampshire. Jerome David withdrew from the literary world in 1965. Since then he has been writing but not publishing. There have been constant rumors that he has manuscripts of as many as fifteen novels locked up in his safe. People have kept pestering him with useless sequels to his novel, biographies containing letters of his to other authors and friends, mail that has mostly been hell.

J.D. Salinger, photo: Paul Adao

This letter from July 1957 contains his response to a certain Mr. Herbert, movie producer. In the letter, Salinger politely refuses to sell the rights to his novel, Catcher in the Rye, citing several reasons.

Another wire sculpture representing conceptualised Ark Megaforms mentioned in Strugatsky brothers’ Noon Universe, namely in the book Space Mowgly. I haven’t been able to find a visual representation of the megaforms anywhere, so I finally resorted to fabricating one myself.

Two wire sculptures I made a some days ago. It’s been a long winter.

Victor mi-a povestit că în excrusia lui cicloturistică prin Europa a rămas fără butelie la arzătorul pe gaz şi n-a mai reuşit să găsească decât cu greu rezervă. Mai apoi a primit de la ceva neamţ o spirtieră pe care a gătit tot restul excursiei. Combustibil pentru spirtieră se găseşte cam în orice magazin de menaj, metalo-chimice sau benzinărie. Cel mai bine funcţionează cu alcool denaturat: alcool tehnic sau sanitar. Spirtiera funcţionază însă cam cu orice alcool cu o concentraţie de 50% sau mai mare. Combustibilul este în plus ecologic, deoarece este produs cel mai adesea prin fermentarea zaharurilor obţinute din diverse materii organice. Consumul de combustibil este dublu faţă de amestrecurile de butan-propan, sau în jur de 80…100 g pentru trei mese pe zi. Cu 30 g de alcool vă puteţi prepara 500 ml de ceai sau de supă instant.

O spirtieră simplă, foarte uşoară şi cu volum mic se poate confecţiona artizanal din una sau două cutii (badoage) din aluminiu, cum sunt cele în care este ambalată berea sau băuturile carbogazoase. Cel mai adesea o veţi găsi sub denumirea de Pepsi can stove. Există mai multe variante, unele deschise, altele sub presiune. Cea standard este compusă din trei piese: două funduri de badog dintre care unul întreg iar altul decupat în care se practică găuri cu un obiect ascuţit, de exemplu o pioneză pentru notiţe; între cele două piese introduse una în alta se aşează o bucată de tablă roluită, rezultată prin decuparea uneia dintre cutii. Pentru detalii şi desene consultaţi articolul de pe  Wikipedia. Aici aveţi o fotografie cu spirtiera confecţionată de mine, în funcţiune.

Un prieten din Costa Rica îi scrie lui tata:

“Sănătate, pe aici intră în erupţie un vulcan, se pare. În rest suntem bine.”

Uneori, în timp ce citesc, aud prin perete cum vecinul din apartamentul adiacent înjură oamenii din televizor, de parcă aceştia ar putea să audă vorbele urâte ce le sunt adresate dinafara tubului catodic. Mărturisesc că nu ştiu ce fel de aparat TV are vecinul meu, dacă este sau nu cu tub catodic, întrucât nu am vizitat niciodată apartamentul său. Îl văd adesea pe balcon atunci când fumează, îmbrăcat în pantaloni de trening cu clasicele dungi albe, longitudinale. Stă aşezat în uşa balconului pe prag, cu o pernă sub fund şi trage cu nesaţ din ţigară. Îarna este înfofolit într-o geacă groasă şi poartă pe cap o cuşmă înfundată până chiar deasupra ochilor, întrucât nu i se zăresc sprâncenele din cauza ei. Când nu-l aud pe vecin înjurând, aud doar vocea enervantă a crainicei care prezintă ştirile. De obicei dau muzica puţin mai tare, cât să acopere zgomotul parazitar ce pătrunde prin perete din apartamentul de alături. Noaptea, când nu reuşesc să adorm aud sunete de joasă frecvenţă la intervale regulate. În cele din urmă am reuşit să-mi dau seama că acestea nu provin de la imaginari troglodiţi ce s-ar fi stabilit în mansardă, ci tot de la vecinul meu care sforăie adânc. Poate că e greu de crezut, însă vecinul meu are, aparent, o soţie care trebuie să suporte toate aceste mărunte neplăceri ale vieţii conjugale.

Deşi nu ştiu cânta la trompetă, mi-am promis să-mi procur cu prima ocazie un astfel de instrument muzical, pentru a putea face studii îndelungi, acompaniat de vocea crainicei ce răzbate prin zid.

‘Acum văd cu bucurie că Negru şi-a însuşit o altă lecţie importantă: dacă nu doreşti să ai deziluzii în pictură şi în artă, trebuie să ai grijă să nu-ţi faci o meserie din ele. Oricât de talentat şi de iscusit ai fi, caută banii şi puterea în altă parte, astfel încât să nu te superi pe artă dacă nu te alegi cu nimic de pe urma harului şi a muncii tale.’

– Orhan Pamuk, Mă numesc Roşu

Today is the 20th aniversary of the Fall of the Berlin Wall. I found this collection of photographs documenting the wall during its 28-year lifespan and post-demolition.

Am avut odată o discuţie scurtă cu Victor pe tema cotorului de măr aruncat la întâmplare, spre exemplu pe iarba din parc. Cotorul de măr este biodegradabil, însă este acesta compost sau doar gunoi? Concluzia a fost că atâta timp cât cotorul de măr nu este aruncat într-o ladă pentru compost, acesta rămâne un simplu gunoi. Diferenţa dintre gunoi şi compost nu este doar una de natură semnatică. Compostul este rezultatul unui proces natural de descompunere a materiei organice – în principiu resturi de origine vegetală – fiind un îngrăşământ natural foarte bun pentru sol. Fără colectare selectivă, depozitare şi utilizare adecvată, acesta rămâne doar gunoi.

Merele căzute din pom pe jos fac excepţie pentru că acestea fac parte dintr-un ciclu natural firesc. Resturile lor, transformate în compost, vor hrăni pomul în anii ce urmeză.

‘Am coborât din maşină şi am început să şterg parbrizul. Brusc, ceva începu să-mi joace deasupra capului. M-am uitat împrejur. Deasupra porţii se facea cât mai comod un gigantic motan cenuşiu-închis, pestriţ, de când sunt n-am mai văzut aşa ceva. Lenevea sătul, uitându-se nepăsător la mine cu ochii lui galbeni. “Psss-pss-pss”, m-am pomenit chemându-l din reflex. Motanul căscă politicos şi distant, arătându-şi colţii, scoase din gâtlej un sunet răguşit, apoi se întoarse şi începu să privească în curtea interioară.’

– Arkadi & Boris Strugaţki,  Lunea începe sâmbătă; Jimmy Smith, The Cat